Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atentie (ADHD) este o conditie care priveaza copiii de capacitatea de a se concentra si de a acorda atentie celor din jur. Copiii care sufera de ADHD sunt nervosi si pot fi distrasi foarte usor. Acest lucru ii impiedica sa ramana setati pe o activitate, fie ca este vorba de a asculta un profesor sau de a termina o treaba. The National Institute of Mental Health estimeaza ca 3-5% dintre copii sufera de aceasta tulburare, in timp ce unii experti afirma ca cifra este de fapt de 10%.
Simptome:

Principalul simptom al tulburarii de hiperactivitate cu deficit de atentie este incapabilitatea copiilor de a fi atenti, acestia avand probleme in a asculta un interlocutor, in a urma indicatii sau in a avea grija de lucrurile personale. Acestia viseaza cu ochii deschisi si fac foarte multe greseli din neatentie. Copiii cu ADHD au tendinta de a evita activitati care necesita concentrare sau care ar putea fi plictisitoare.

O alta componenta a tulburarii ADHD este incapacitatea copilului de a sta linistit. Acesti copii alearga si se catara pe lucruri in mod constant, chiar si atunci cand sunt in spatii inchise. Atunci cand stau jos au tendinta de a se agita sau de a sari. Unii copii cu aceasta tulburare vorbesc excesiv si le este foarte greu sa se joace in liniste.

Un al treilea simptom este impulisivitatea- nu pot sta la coada, intrerup alti oameni, nu lasa profesorul sa termine intrebarea. Acest aspect al tulburarii face ca acestor copii sa le fie mult mai greu sa isi astepte randul sau sa gandeasca inainte de a actiona.
Impactul ADHD asupra vietii cotidiene
Fara tratament, tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atentie poate afecta dezvoltarea copilului atat din punct de vedere social, cat si academic. Incapacitatea de a se concentra duce, de cele mai multe ori, la obtinerea unor rezultate slabe la scoala. Copiii care sunt foarte impulsivi pot avea probleme cu dezvoltarea unor prietenii durabile. Aceste obstacole pot duce la scaderea drastica a stimei de sine si la comportamente riscante. Tulburarea creste si riscul de depresie si anxietate.
Cauzele ADHD
Copiii care sufera de tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atentie au mai putina activitate in zonele creierului care controleaza atentia. Acestia pot prezenta si dezechilibre in substantele chimice ale creierului numite neurotransmitatori.
Diagnosticarea ADHD
Nu exista teste de laborator care sa detecteze tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atentie. Doctorii se bazeaza pe raspunsurile pacientilor si pe descrierea comportamentului de catre parintii copiilor afectati. Pentru a putea fi diagnosticat cu ADHD, un copil trebuie sa arate o combinatie de neatentie, hiperactivitate si impulsivitate pentru cel putin sase luni. Aceste manifestari trebuie sa fie inconsistente cu varsta copilului.
Tipuri de ADHD
Exista trei tipuri de ADHD.
- Tipul combinat este cea mai comuna forma si se aplica copiilor care prezinta lipsa de concentrare, hiperactivitate si impulsivitate.
- In cadrul tipului hiperactiv/impulsiv, copiii sunt nervosi si nu isi pot controla impulsurile.
- Copiii care prezinta manifestarile tipului neatent, numit inainte tulburare de deficit de atentie, au probleme de concentrare. Acestia nu sunt hiperactivi.
Consiliere pentru ADHD
Consilierea poate ajuta un copil care sufera de tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atentie sa invete sa faca fata frustrarilor si sa isi construiasca stima de sine.
Un anumit tip de terapie, formarea competentelor sociale, poate ajuta copilul sa isi "antreneze" dorinta de a asculta si de a imparti cu ceilalti.
Studiile au demonstrat ca tratamentul pe termen lung intr-o combinatie de medicamente si terapie comportamentala este mult mai eficient decat un tratament cu medicamente.
Educatie speciala
Majoritatea copiilor cu ADHD sunt educati in clase standard, dar unii o fac intr-un mediu mai bine structurat. Invatamantul special este un tip de scolarizare care este adaptat pentru a satisface nevoile specifice ale copiilor cu dizabilitati de invatare sau tulburari de comportament. Nu toti copiii cu ADHD se califica pentru invatamantul special.
Rolul rutinei
Parintii pot sa le ofere copiilor un mediu mai structurat acasa, stabilind o rutina clara. Realizarea unui program zilnic va reaminti copilului ceea ce trebuie sa faca la un moment dat. Programul ar trebui sa includa intervale de timp specifice pentru trezire, mancat, teme, joaca si culcare.
Prevenirea ADHD
Nu exista nici o cale sigura de a preveni dezvoltarea tulburarii de hiperactivitate cu deficit de atentie la copii, dar exista masuri pe care le puteti lua pentru a reduce riscul.
Perspective pentru copiii cu ADHD
Cu tratament, o mare majoritate a copiilor cu ADHD isi pot imbunatati comportamentul. Desi multi dintre acestia trec peste tulburare pe masura ce imbatranesc, ar trebui sa se supuna testelor in continuare. Cu toate acestea, mai mult de jumatate dintre copiii afectati continua sa experiemnteze simptomele bolii chiar si cand ajung la maturitate.
Sursa: WebMd