Pagina preșcolarului

Cele mai frecvente boli ale verii la copii

Iun 13

Vara este un anotimp cu vacanțe, concedii, relaxare dar de fapt un anotimp când trebuie să îi supraveghem mai mult pe cei mici, prevenind îmbolnăvirile și accidentarea lor.

Iată ce afecșiuni sunt mai frecvente în această perioadă:

Afecțiuni ale pielii

Pe primul loc sunt leziunile provocate de zgârâieturi/ lovituri etc.

Cei mici au mai mult timp să se joace și se pare că acestea sunt inevitabile. Așa că echipați-vă cu plasturi și soluție sau cremă dezinfectantă indiferent unde mergeți. Dacă însă rana este adâncă și sângerează abundent este bine să mergeți cu el imediat la medic pentru a fi tratat corespunzător.

Dermatite – copiii cu pielea sensibilă o pot face din pricina căldurii și a uscăciunii aerului. Un alt factor favorizant este mersul la piscină, substanțele chimice din apă fiind iritante pentru unii copii. Pot apărea bubițe mici roșii sau pielea se umflă și au senzația de mâncărime. Dați-i cu creme hidratante, dacă e posibil din cele pentru copii, nu foarte parfumate. Dacă situația nu se remediază, consultați medicul.

Dacă apare și febra sau leziunile se înmulțesc, poate fi varicelă, rujeolă sau alte boli infecțioase care nu apar neapărat vara, dar se pot transmite între copii când se joacă.

Nu foarte frecvente dar posibile, sunt alergile la cremele/ loțiunile solare, de aceea este bine să le testezi întâi aplicând puțin pe o porțiune mică din pielea copilului.

Furunculele apar și ele vara la unii copii, că urmare a infecției cu un stafilococ. Vara copiii au mai multe tăieturi, zgârâieturi și de obicei acest stafilococ întră în organism prin diverse leziuni ale pielii lor.

Infecțiile fungice/ ciupercile sunt favorizate de combinația căldură/ transpirație/ umiditate. Pot fi regăsite la nivel subrațului, inghinal, între degetele de la picioare și în orice pliuri unde nu are loc o aerisire bună a pielii. Se manifestă de obicei sub forma unei mâncărimi constante și înroșiri locale. Schimbați-le des hainele, mai ales după ce au transpirat, faceți-le duș frecvent, mai ales după folosirea piscinei, sfătuiți-i să stea departe de animale de companie, să poarte mereu încălțăminte, să nu folosescă hainele altor copii.

Suprainfectarea unor pișcături de insecte este și ea prezentă pe timpul canicular. Pișcăturile nu trebuiesc ignorate deoarece pot provoca și alte afecțiuni, nu doar inflamația pielii.

Afecțiuni nas-gât-urechi

Otitele - sunt inflamații ale urechii manifestate prin dureri intense, secreții purulente care se scurg din ureche, scăderea auzului, tumefiere în zonele dimprejurul urechii, uneori febră și frisoane. Apar mai ales după ce ați fost cu copilul la mare sau la piscină, umiditatea de acolo sau apa care le întră în urechi favorizând înmulțirea bacteriilor și ciupercilor.

Faringite – Pot fi provocate de un streptococ. Poate apărea după ce copilul s-a întors din tabără, viața în comunitate favorizând luarea acestuia, dar și dacă interacționează cu alți copii la joacă, la iarbă verde, într-un club de vacanță, etc. Se manifestă prin dureri de gât, ganglionii gâtului inflamați, febră mare, peste 38ºC, puncte albe sau galbene pe amigdale. Majoritatea au nevoie de antibiotic așa că mergeți cu copilul la doctor. Uneori pot fi simptomele unor simple răceli de vară.

Poate să apară dacă ați fost cu copilul la piscine. Ochii se înroșesc, lăcrimează și îl mănâncă, îl ustură. Spălarea frecventă a ochilor cu ser fizologic sau apă fiertă și răcită ar trebui să fie deajuns.

Boli digestive

Enterocolită - poate fi cauzată de un virus sau bacterie și este o afecțiune frecventă vara, când unele alimente nu sunt păstrate sau preparate cum trebuie, sau copilul mănâncă ceva fără să se spele pe mâini după folosirea toaletei. Apare mai ales în timpul concediului, când familia manâncă la restaurante sau gătesc în campig, în condiții neigienice, dar și în tabere, colectivități. Este bine să consumați doar apă îmbuteliată în concedii iar copiii să poarte sticla lor peste tot.

Se manifestă prin vomă, dureri de burtă, scaune diareice sau febră și există un risc mare de deshidratare. Se administrează lichide în care se pun săruri de rehidratate (nu lactate și sucuri acidulate). Dacă vărsăturile sau diareea durează mai mult de trei ore, sau scaunele sunt foarte frecvente trebuie mers la medic. Cu cât copilul este mai mic, cu atât riscul de deshidratare crește.

Insolații și arsuri solare

Expunerea copiilor la soare fără protecție poate transformă vacanța ta într-o vizită la spital. În cazul arsurilor solare, pielea se înroșește, apare o senzație de mâncărime și pustule. Mai ales bebelușii și copiii care iau anumite medicamente sunt mai sensibili.

Există multe remedii casnice pentru arsuri (baie răcoroasă, comprese, aplicarea de gel de aloe, miere, oțet de mere, bicarbonat sau amidon dizolvate în apă) dar cea mai bună metodă este să le previi.

Insolația este o reacţie a organismului la expunerea prelungită la soare și în același timp o urgenţă medicală. Corpul se supraîncălzește, pulsul și bătăile inimii sunt mai rapide, copilul prezintă dureri de cap, amețeală, grețuri sau vomă, frisoane, crampe musculare, febră mare. Du rapid copilul la umbră, încearcă să-i scazi temperatura cu prosoape ude, pungi mici, de gheață puse pe piept, burtă și administrează-i lichide. Nu-i da medicamente, cheamă ambulanța. Insolația și arsurile se pot face și la munte, la țară, oriunde, nu doar la mare.

Deshidratarea poate să apară chiar dacă cel mic nu are insolație. Transpiră mai mult de la căldură așa că organismul are nevoie de mai multe lichide în această perioadă. Mai ales unii copii se iau cu joacă pe afară și uită să bea apă. Se poate manifestă prin oboseală, urinare redusă, închisă la culoare sau absentă, piele uscată, sete excesivă, ochi încercănați, somnolență.

 sursa

Vâzut 94 ori

Lăsați un comentariu

Asigurați-vă că introduceți toate informațiile necesare, indicate de un asterisc (*)