Pagina preșcolarului

Toamna aduce culori calde, aer proaspăt și o liniște aparte, dar și primele semne ale sezonului rece. Pentru părinți, este și perioada în care grijile…
Intrarea într-o colectivitate reprezintă o etapă importantă pentru orice copil, însă pentru cei care suferă de alergii poate aduce provocări suplimentare.
Crizele de furie sunt o parte naturală a dezvoltării copiilor, mai ales în perioada preșcolară, când aceștia învață să-și gestioneze emoțiile și să se adapteze…
Această schimbare majoră în rutină, program, companioni și activități poate fi cauza unor episoade de anxietate de separare.
Somnul este foarte important pentru preșcolari. În timpul somnului, corpul și creierul copilului se odihnesc și se recuperează, ajutând la dezvoltarea cognitivă, fizică și emoțională.…
Primii doi ani de stat acasă cu cel mic au trecut, ai început serviciul, iar copilul tău merge la creșă sau la grădiniță.
Un copil de gradinita se confrunta cu o serie de probleme de adaptare si este esential ca educatorii sa stie cum sa le adreseze.
Gradinita se poate spune ca este doar sala de antrenament pentru dezvoltarea sanatoasa a unui viitor sistem imunitar bine pus la punct.
Somnul de prânz obligatoriu la grădiniță poate afecta somnul de noapte al copiilor peste 4–5 ani. Studiile și modelele internaționale arată că odihna este necesară,…
„Aș putea să-i duc copilului meu la grădiniță mâncare de acasă?” Este o întrebare pe care, probabil, ți-ai adresat-o nu o dată, mai ales dacă…
Printre cele mai importante provocări cu care te poți confrunta când ești părinte se numără și aceasta: să-ți convingi copilul să meargă seara la culcare.