Îţi sună cunoscut acest scenariu?
Copiii nu percep timpul la ca fel ca adulţii, iar acest amănunt poate face dimineţile în care trebuie să ajungă la timp la şcoală să fie foarte stresante pentru întreaga familie.
Presiunea timpului şi obligaţiile părinţilor şi ale copiilor pot transforma dimineţile în veritabile lupte.
O dimineaţă normală, fără ţipete şi ameninţări, este crucială pentru a avea o zi în care lucrurile să se desfăşoare firesc. Studiile arată că dacă te cerţi cu copiii dimineaţa este şi mai greu să colaborezi cu ei pe parcursul zilei.
Iată câteva idei cum să îţi îmbunătăţeşti dimineţile, chiar dacă lucrurile nu merg întotdeauna ca pe roate.
Seara de dinainte
- Încearcă să afli de cu o seară înainte (sau chiar şi mai devreme) dacă se întâmplă ceva special la şcoală, a doua zi.
- Pregăteşte pachetele pentru şcoală înainte de a începe agitaţia şi înainte de a se trezi copiii.
- Convinge copilul să facă baie seara, pentru a scăpa de o grijă dimineaţa.
- Certurile ies cel mai adesea din fleacuri, cum ar fi un anume fel de mâncare pe care i l-ai pus copilului la pachet şi nu îi place. Încearcă să stabiliţi împreună, de seara, astfel de lucruri.
Dimineaţa
- Trezirea părinţilor cu aproximativ 15-30 de minute înaintea copiilor scade riscul ca lucrurile să meargă greşit. De asemenea, încearcă să îţi aloci suficient timp pentru a ajunge de acasă la şcoală. Graba poate creşte considerabil nivelul de stres.
- Stările de bine pot fi contagioase. Fii cât se poate de optimistă şi zâmbitoare dimineaţa!
- Dimineţile sunt mai uşoare dacă îi obişnuieşti pe cei mici să facă unele lucruri singuri. După ce cresc suficient, obişnuieşte-i să se îmbrace singuri, să îşi facă singuri micul-dejun înainte de şcoală şi să se spele pe dinţi.
- Dacă ai copii mici, aminteşte-le ce trebuie să facă şi când. Liste simple de sarcini, chiar şi cu poze dacă nu pot citi, pot funcționa pe post de ca memento-uri.
- Unii copii reuşesc să se trezească mai repede atunci când au un ceas deşteptător.
- Redu la minimum distracţiile dimineaţa. Închideţi televizorul, radioul şi muzica.
- Foloseşte surprize pentru a sărbători cooperarea copiilor. O gustare specială la pachet sau o poveste în plus înainte de culcare ar putea funcţiona de minune.
- Încearcă să nu oferi copiilor mai multă atenţie atunci când protestează sau îşi încetinesc pasul. Chiar şi atenţia negativă poate fi un stimulent pentru a plânge şi a încetini pasul şi mai mult.