Știri din domeniul medicinii școlare

Bântuie Covidul prin școlile din capitală

Oct 09

Șapte elevi din capitală, dar și 7 profesori, au fost testați pozitiv la virusul Covid-19, săptămâna trecută. Despre aceasta a anunțat Andrei Pavaloi, șeful Direcției generale educație, tineret și sport al municipiului Chișinău.

„Suntem într-o perioadă de trecere de la perioada caldă, la cea rece, de aceea apar maladiile caracteristice sezonului. Vreau să menționez faptul că, săptămâna anterioară am avut confirmați pozitiv șapte elevi cu virusul Covid-19, dar și 7 cadre didactice”, a declarat Andrei Pavaloi, în cadrul .

ședinței de astăzi a Primăriei capitalei

Totodată, Agenția Națională pentru Sănătate Publică cu subdiviziunile teritoriale informează că continuă supravegherea epidemiologică a infecției Covid-19 și monitorizarea circulației virusului SARS-CoV-2 la nivel teritorial și național.

„În Republica Moldova, în săptămâna 39/2023 (în perioada 25.09.2023-01.10.2023) au fost înregistrate 839 de cazuri de Covid-19 (în săptămâna 38/2023 – 994 cazuri de infecție COVID-19), cu o descreștere de 15,6%. La fel, a scăzut și procentul probelor pozitive efectuate în această perioadă (de la 7,86% la 7,27%).

Pe parcursul lunii septembrie 2023, au fost înregistrate 3144 de cazuri de Covid-19, cu o creștere de circa 6 ori comparativ cu luna august 2023 (522 cazuri) și o descreștere de 4 ori față de luna septembrie a anului precedent. Numărul de infectări în rândul copiilor până la 14 ani, în luna septembrie, este de 444 de cazuri (în august-64 de cazuri).

Totodată, au fost înregistrate trei cazuri de deces, mortalitatea pe parcursul lunii menționate fiind de 0,1 decese la 100 mii populație, în creștere de 3 ori comparativ cu luna august.

Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, în regiunea europeană, în săptămâna 37/2023 (11 – 17 septembrie 2023), au fost înregistrate 52 964 cazuri noi confirmate de COVID-19 raportate de autoritățile naționale, ceea ce reprezintă o diminuare cu 14,8% a numărului de cazuri noi, față de săptămâna 36/2023.

Tendințele regionale ale subliniilor variantelor Omicron în secvențele colectate în perioada 28.08.2023-26.09.2023 evidențiază circulația diferitor variante ale tulpinilor virusului SARS-CoV-2, inclusiv a variantelor recombinate EG 5.1.3, EG 5.1.1 și EG 5.1 (în 11,58%, 10,98% și respectiv, 7,81% din 8990 probe supuse secvențierii).

COVID-19 nu a dispărut!

Având în vedere începerea sezonului gripal, colectivitățile de copii în instituțiile de educație timpurie și învățământ, Agenția Națională pentru Sănătate Publică recomandă respectarea principalelor măsuri de protecție pentru sănătatea și siguranța cetățenilor.

Printre acestea menționăm:

  • păstrarea distanței sociale,
  • evitarea locurilor aglomerate;
  • respectarea regulilor de igienă a mâinilor și igiena respiratorie;
  • respectarea măsurilor sanitare la locul de muncă,
  • aerisirea spațiilor închise,
  • purtarea măștilor în instituțiile medicale
  • și adresarea la medicul de familie la apariția primelor simptome ale infecției Covid-19 (febra, tuse, respirație dificilă, dureri în gât, dureri musculare).

Reiterăm că vaccinarea împotriva Covid-19 rămâne a fi cea mai eficientă metodă de a evita cazurile grave de boală și deces.

Ca și în sezonul gripal precedent, este recomandată vaccinarea concomitentă împotriva gripei și a infecției Covid-19”,

menționează reprezentanții ANSP.

La data de 5 mai 2023, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că virusul Covid-19 nu mai reprezintă o urgenţă de sănătate globală, un pas important către sfârşitul pandemiei care s-a soldat cu peste 6,9 milioane de victime, a afectat economia globală şi a devastat comunităţi.

sursa

Vâzut 194 ori