Pagina preșcolarului

Soluţii şi remedii pentru creşterea imunităţii la copii

Iul 10

Atunci când copiii intră intr-o colectivitate, ca de exemplu la școală sau la grădiniță, și în special pe fondul răcirii vremii, imunitatea lor este pusă la încercare.

În acest context, riscul de apariție a virozelor și a infecțiilor respiratorii este unul destul de ridicat. Imunitatea copiilor trebuie să fie una dintre principalele preocupări ale părinților, iar medicii pediatri au mai multe recomandări pentru aceștia. În primul rând, este necesar ca alimentația acestora să fie una sănătoasă, care să includă minerale și vitamine.

De asemenea, este foarte important ca părinții să aibă grijă de formă fizică a copiilor și să îi îndemne să execute anumite exerciții, de preferat în aer liber.

Întărirea imunității la copii se poate realiza atunci când aceștia se odihnesc suficient și atunci când măsurile de igienă sunt respectate. Pe de altă parte, un rol pozitiv în creșterea imunității copiilor îl au și siropurile sau anumite medicamente.

În cazul acestor suplimente alimentare, părinții trebuie să se consulte cu un medic înainte de a le administra copiilor. Pentru a observa anumite carențe din punct de vedere al mineralelor sau vitaminelor, este nevoie de evaluarea clinică a copilului și de efectuarea unor investigații de laborator.

Echilibrul biologic al organismului poate fi menținut atunci când regimul alimentar este divers, incluzând proteine, grăsimi vegetale, glucide, oligoelemente și săruri minerale.

Despre imunitate și sistem imunitar, la copii

Sistemul imunitar al copiilor poate să fie ajutat de repartizarea echilibrată a alimentației, în trei mese principale și două gustări.

Este important pentru copil să consume cât mai multe fructe și legume, salate și cereale, care asigură un aport esențial de fibre alimentare. Din punct de vedere al administrării vitaminelor în perioada sezonului rece, este ideal ca cei mici să consume preparate care conțin vitamina D și calciu.

În situația în care apar modificări ale analizelor medicale, este important să includeți în alimentația copiilor și fier sau alte vitamine. Sistemul imunitar al unei persoane se dezvoltă până la aproximativ 12 ani, în tot acest timp copilul intrând în contact cu agenți patogeni precum virusurile, bacteriile, paraziții și toxinele.

Sistemul imunitar este format din celule și din molecule, care au rolul de a-l proteja împotriva de elemente străine și dăunătoare.

În acest fel, sistemul poate să identifice agenții patogeni și să ii distrugă, memorându-i ulterior pentru a reuși să lupte cu aceștia în viitor, la următorul contact. Imunitatea poate să fie de două feluri, celulară și umorală. Imunitatea celulară se datorează timusului, care este un organ limfatic special și care se atrofiază în timpul adolescenței.

Al doilea tip de imunitate este imunitatea umorală, care își exercită acțiunea datorită producerii de anticorpi.

Remedii pentru creșterea imunității la copii

În perioada copilăriei, sistemul imunitar se formează și înțelege cum să reacționeze atunci când interacționează cu diverși stimuli. Pentru ca acest sistem să funcționeze așa cum trebuie, este necesar ca imunitatea copiilor să implice simultan două funcții.

  • În primul rând, este nevoie de un control strict pentru ca elementele străine să fie împiedicate să intre în organism.
  • În al doilea rând, imunitatea trebuie să facă diferența între ce este străin și ce nu, reținând pentru mai târziu informația respectivă.

În situația în care copilului i se administrează antibiotic de câte ori apare o infecție minoră, imunitatea acestuia nu mai înțelege corect semnalul și nu va putea să reacționeze atunci când va fi cu adevărat cazul.

Vitamina C

Specialiștii în domeniu consideră că vitamina C este esențială pentru întărirea imunității la copii. În afară de faptul că are o puternică acțiune antioxidantă, vitamina C ajută la creșterea absorbției de fier și favorizează menținerea în bune condiții a metabolismului energetic.

Pe de altă parte, vitamina C este foarte importantă și pentru sintetizarea neurohormonilor – dopamină, adrenalină și noradrenalină. Este o vitamină folositoare persoanelor cu simptome de răceală, celor care acuză febră, hipertiroidie, diaree, precum și acelora care prezintă deficit de proteine sau de fier.

Vitamina A

Dezvoltarea și buna funcționare a organismului depind în mare măsură și de vitamina A. Aceasta ajută la repararaea țesuturilor, precum și la menținerea sănătății ochilor și a pielii. Vitamina A este importantă și datorită faptului că este utilă în producerea de rodopsină, ceea ce o face esențială pentru sănătatea dinților și a unghiilor. De asemenea, este un puternic antioxidant și ajută la asimilarea calciului, ceea ce o face importantă și pentru dezvoltarea normală a sistemului osos.

Complexul de B – uri (B3, B5, B6, B9, B12)

Complexul de vitamina B este adesea recomandat pentru creșterea imunității la copii, având în vedere faptul că ajută la susținerea metabolismului, la producerea de energie și la îmbunătățirea circulației. În același timp, complexul de B – uri contribuie și la buna funcționare a sistemului nervos.

Vitamina D

Vitamina D are un rol important în absorbția calciului, ceea ce o face esențială pentru buna dezvoltare a sistemului osos și pentru creșterea dinților la copii. În afară de faptul că vitamina D poate să fie produsă datorită expunerii la razele solare, aceasta poate să fie asimilată și din anumite alimente. Printre alimentele care conțin vitamina D se numără peștele, ficatul, gălbenușul de ou și cerealele cu lapte.

Întărirea imunității la copii – când este necesară administrarea de suplimente pentru imunitate?

Există anumite situații deosebite, în care este necesar ca imunitatea copiilor să fie crescută. Pentru a vă asigura că cei mici sunt feriți de viroze sau de alte probleme de sănătate, mergeți cu ei la un control medical. În urmă investigațiilor efectuate de către specialiști și a rezultatelor obținute, puteți să alegeți și să administrați copiilor suplimentele alimentare de care au nevoie.

sursa

Vâzut 275 ori