Chiar dacă multe dintre aceste comportamente sunt normalizate, ele au un impact devastator asupra copiilor, afectându-le dezvoltarea emoțională și stima de sine. Un exemplu elocvent vine din povestea Doinei Ababii, mama unor gemeni care au experimentat abuzuri subtile din partea învățătoarei, transmite Știri.md cu referire la europalibera.org.
După câteva luni de școală, băieții au început să se opună tot mai mult și să devină tot mai retrași și deprimați.
Trezirile de dimineață erau din ce în ce mai dificile, iar copiii plângeau și spuneau că nu vor să meargă la școală. Înainte de a ajunge în acest punct, băieții o întrebau pe mama lor constant dacă vor avea vacanță și dacă vor promova clasa I.
Doina Ababii nu înțelegea de ce aveau astfel de neliniști, până când băieții i-au povestit că învățătoarea îi amenința că, dacă nu vor învăța, nu vor avea vacanță și vor rămâne în clasa I până vor deveni bătrâni.
„Nu era o agresiune directă. Ea nu îi numea direct „lenoși” sau „adormiți”, dar totuși etichetele nu erau deloc potrivite. Deși nu îi trata brutal, știa că nu are voie să facă asta, dar erau momente foarte subtile în care abia percepeai că ceva nu e în regulă”, spune Doina Ababii.
Învățătoarea obișnuia să compare copiii între ei, să le spună că dacă nu au centură nu sunt „bărbați adevărați”, creând rivalități și punând mult accent pe performanțele lor școlare. De asemenea, le interzicea să riposteze când puneau întrebări, spunând „Fără replici!”, iar de Sfântul Nicolae a decorat clasa cu un mănunchi de nuielușe.
„Foarte multe tipuri de violență sunt normalizate”, susține Daniela Sîmboteanu, psiholog și președintă a Centrului Național de prevenire a Abuzului față de Copii (CNPAC).
Șase din zece elevi afirmă că în școala lor există profesori care țipă la lecții sau în pauze, iar 26% spun că cel puțin un profesor îi umilește. Acestea sunt rezultatele unui studiu privind siguranța copiilor în școli, realizat în 2023 de CNPAC în nouă școli din Republica Moldova.
Violența verbală și psihologică reprezintă cele mai frecvente forme de abuz din partea cadrelor didactice.
Totuși, Daniela Sîmboteanu atrage atenția că numărul cazurilor de abuz ar putea fi mai mare, având în vedere că multe dintre formele de violență sunt normalizate și nu sunt recunoscute de copii sau adulți ca atare. De cele mai multe ori, acestea sunt interpretate drept metode de educație.
Violența poate adopta diverse forme, unele subtile, explică Daniela Sîmboteanu:
„Se manifestă prin etichetări de genul: „Ești o mămăligă!” sau „Mergi mai repede, ești ca o râmă.”
Copiii ne-au spus multe lucruri, unele chiar foarte grave. Aceste agresiuni pot include ridicarea vocii, o atitudine ostilă sau umilitoare, exprimată prin mesaje vocale, sau chiar prin refuzul de a-i numi pe copii pe nume.
De exemplu, unii copii nu au prenume, ci sunt doar „Măi, băiete!” – lucruri care umilesc, jignesc și afectează starea lor emoțională, dezvoltarea personală și respectul de sine.”
În acest context, este esențial ca atât profesioniștii din educație, cât și părinții, să înțeleagă diferența dintre motivare și abuz, între încurajare și jignire. Un comportament aparent benign poate avea efecte devastatoare asupra unui copil, iar educația ar trebui să fie întotdeauna bazată pe respect, empatie și sprijin, nu pe frică și umilire.
