Pagina preșcolarului

Cum stii ca al tau copil s-a adaptat la gradinita

Mai 11

Tipete, impotriviri, crize de plans. Fiecare dimineata dintr-o familie cu un copil de gradinita incepe, in primele zile, la fel.

Dar chiar daca reactiile de protest sunt aceleasi, motivele copilului difera de la un caz la altul.

Si poate ca nu pare, dar intrarea in colectivitate este un moment important din viata copilului. Iar acomodarea lui rapida reprezinta cheia spre reusita scolara.

Dar cum iti dai seama ca micutul tau s-a adaptat la gradinita?

De ce plang copiii la gradinita?

In primul rand, trebuie sa raspundem la intrebarea de ce nu vor copiii la gradinita?

Ar trebui sa ne imaginam iar in prima zi de gradinita, desprinsi de familie si „aruncati" intr-o mare de copii necunoscuti care mai de care mai plangacios.

Parca incepem sa-i intelegem, nu? Separarea de mediul familial reprezinta un soc pentru ei, caruia nu-i pot face fata decat cu ajutorul parintilor si al educatoarei. Iar daca „doamna" nu este prietenoasa, tot greul cade pe familie.

Parintii trebuie sa ajute micutul sa depaseasca teama de necunoscut si sa-l invete sa socializeze. Iar acest pas trebuie facut treptat, inainte sa inceapa gradinita.

Puteti vizita impreuna noul mediu al copilului inainte de inceperea cursurilor.

Astfel, se va familiariza cu locatia si o prima bariera este doborata.

Apoi, va puteti imagina impreuna ce jucarii il intampina pe cel mic de bun venit si ce activitati frumoase a pregatit „doamna" pentru copii. In aceasta maniera, copilul va deveni curios si nerabdator sa vada ce-l asteapta si va lasa deoparte teama de nou.

Iar cand incepe gradinita, sa nu faci greseala sa prelungesti prea mult momentele petrecute cu el.

Schimba-l si indeamna-l sa se imprieteneasca cu colegii.

Daca despartirea se lungeste, risti ca cel mic sa se lipeasca de tine si sa inceapa sa planga. In cazul in care ai un copil introvertit si fricos, roaga educatoarele sa-ti  permita sa ramai cu el cate o ora-doua in primele doua-trei zile si sa ii faci, astfel, tranzitia mai usoara.

De asemenea, ii poti pune in ghiozdanel jucaria preferata ca sa nu se simta singur.

Cum stii daca s-a adaptat?

Dupa ce ti-am oferit cateva ponturi despre cum sa-l ajuti sa faca fata schimbarii, este timpul sa depistam daca s-a integrat cu brio in colectivitate.

Daca povesteste cu entuziasm ce jocuri au invatat peste zi la gradinita, il poti declarat adaptat cu succes.

Jocul este cea mai importanta activitate a unui copil, iar cand abia asteapta sa-ti impartaseasca ce au invatat, inseamna ca ziua a fost o reusita.

Si asta chiar daca educatoarea iti marturiseste ca a avut o repriza de plans pentru ca vroia la mami.

Cand Denisa, Albert sau David apar in discutiile cu micutul tau, poti sta linistita.

Copilul tau socializeaza cu colegii si se integreaza in noua colectivitate. Incurajeaza-l sa-ti povesteasca despre noii lui prieteni.

Astfel, iti vei da seama despre cum reuseste sa relationeze cu ei. Nu te speria daca auzi „David m-a muscat" sau „Denisa a ras de mine". Adu-ti aminte ca toti faceam la fel.

A inceput sa se joace singur in camera fara sa iti ceara atentia cateva ore?

Nici nu se putea mai bine! Inseamna ca s-a obisnuit cu statutul de la gradinita si incepe sa se disciplineze.

„Vreau sandvis ca la gradi" nu poate decat sa te bucure.

Copilului ii place mancarea de la gradinita, semn ca adaptarea a reusit.

Ce exemplu de acomodare completa poate fi mai elocvent decat faptul ca tasneste aproape dezbracat din bratele tale cand ajungeti la gradinita ca sa-si revada prietenii de joaca?

Iar seara nu mai conteneste sa-ti povesteasca despre „doamna" si povestile citite?

Un copil are nevoie de timp sa se acomodeze cu schimbarea, iar tu ai nevoie de rabdare si intelepciune sa-l ajuti sa faca fata noii provocari.

Nu te lasa impresionata de crizele de plans!

Ai incredere in judecata ta si in copil ca poate depasi momentul!

sursa

Vâzut 37 ori