Tot acum se cristalizează personalitatea și încetul cu încetul își capătă autonomia și independența. Noua imagine corporală, regulile impuse de societate, eforturile de a se integra (sau a-și păstra statusul) în anumite grupuri de prieteni, schimbările de dispoziție, „dramele” și exagerările amplificate și de schimbările hormonale creează premisele unor dezechilibre emoționale care pot să ducă la stări depresive și anxietate.
Este anxietatea una dintre cele mai întâlnite cauze ale problemelor tinerilor, accentuată și de pandemia cu noul coronavirus?
Pandemia fiind nu doar ceva recent, ci și în derulare la momentul scrierii acestui articol este greu de surprins sau cuantificat în cercetări robuste efectele ei asupra noastră momentan.
Ceea ce ne arată cercetările actuale este că nivelul depresiei și anxietății este mai crescut.
Știm că atunci când apare o schimbare, oamenii tiind mai degrabă să se teamă de ea, decît să fie vazută ca oportunitate de dezvoltare.
Dacă această teamă vine la pachet și cu o mulțime de incertitudini, modificări luate pe ultima sută de metri și mesaje contradictorii, după cum a fost cazul pe timpul pandemiei, această teamă nu poate decât să crească, formând astfel mediul propice pentru o amplificare a nivelului anxietății.
Frica fiind răspunsul emoțional la o amenințare iminentă reală sau fictivă, iar anxietatea poate fi definită ca anticiparea unei viitoare, posibile amenințări.
Cum se manifestă?
Anxietatea în funcție de posibila amenințare percepută și efectele ei (de multe ori exagerate) poate lua mai multe forme, astfel putem avea anxietate socială, fobii, tulburare de panică sau anxietate generalizată.
Aceste stări poate fi unele normale, cu toții putem avea un nod în gât când trebuie să prezentăm un proiect, dar însă prin intensitatea puternică (nu mai avem doar nod, ci începem să și tremurăm, transpirăm sau înroșim) și frecvența crescută capătă un caracter patologic .
Anxietatea se caracterizează în primul rând printr-o stare emoțională mai degrabă negativă, dominată de frică, furie, frustrare și tristețe.
Stare ce este întreținută și de o gândire dihotomică – vede lumea doar în alb-negru, fără a exista cale de mijloc, catastrofare și ruminare – tinde să „rumege” în mintea lui mereu aceleași povești si scenarii.
Pe lângă acestea, în funcție de intesitatea anxietății, pot apărea și simptome fiziologice precum insomnii, dureri de cap, palpitații ale inimii, oboseală, amețeli.
Cum se tratează?
Dacă există simptome fiziologice (de exemplu ulcere) este indicat să se facă analize medicale pentru a elimina posibilitatea unei boli sau abuzurilor de substanțe care să stea la baza apariției lor.
Dacă problema are și cauze psihice atunci un psihoterapeut poate să îl ajute pe adolescent în a-și conștientiza problematica și resursele psihice.
Pentru ca mai apoi, plecând de la resursele sale să poată elabora împreună un plan terapeutic prin care această suferință să fie depășită.
Totodată un rol important în depășirea stării sau din contră, amplificarea anxietății îl are și mediul social în care trăiește, mă refer aici la prieteni, colegi, profesori și poate factorul cu cea mai mare influență – familia.
Ce trebuie să facă familia?
Din cauza multitudinii de factori implicați e greu, dacă nu chiar imposibil să existe o rețetă – eventual în câțiva pași – care să garanteze o stare psihică bună.
Dar esențial ar fi se evite pe cât este posibil să se intre într-o dinamică conflictuală cu el.
De preferat să existe o dinamică „familie și adolescent” vs. „problemă” și nu o dinamică „familie” vs. „adolescent-problemă”.
Astfel e indicat să nu reducem tânarul doar la problema sa.
El este mai mult de atât, oricât de evident ar părea, e bine să ne și să îi amintim explicit asta – cu subiect și predicat.
De exemplu dacă se întâmplă să ia o nota mică să nu i se sară în cap și să se arunce cu etichete sau cuvinte grele asupra lui, ci mai degrabă să i se ofere suportul pentru a îndrepta situația (cu ajutorul familiei dacă e cazul).
O atitudine de acceptare/conținere, un „Stai liniștit! Suntem aici lângă tine!” sau “Noi te iubim!” spuse din când în când au bătaie lungă. De reținut că emoțiile sunt contagioase, iar în timpul petrecut alături de el dacă părinții tind să aibă o stare emoțională plăcută, pozitivă adolescentul poate să preia ceva de aici sau cel puțin să-i se mai reducă din stresul resimțit.
Anxietatea netratată poate duce la depresie? Dacă da, care sunt semnele care trebuie să ne dea de gândit?
Sunt destule studii care arată că anxietatea resimțită o perioadă îndelungată (cronic) se asociază cu stări depresive existând o comorbiditate ridicată între cele două (60%). De altfel există și numeroase simptome care se regăsesc atât în anxietate, cât și în depresie, de exemplu insomniile.
Stările depresive aduc în viața adolescentului schimbări la nivelul validării personale, nu se simte valorificat și astfel stima de sine scade, de asemenea apare o scădere a activității și energiei sale, o retragere din viața socială, ceea ce se în mod normal am putea numi „lene”, iar dacă îi și reproșăm această „lene”, s-ar putea mai degrabă să se afunde în această stare și nu să iasă din ea.
De aici se ajunge și la o scădere a capacității de a lua decizii și o scădere a capacității de concentrare, lucru ce are un efect negativ asupra performanțelor din viața de zi cu zi. În cazuri extreme se poate ajunge chiar și la ideație suicidară. De menționat că unele stări menționate mai sus (mai puțin ideația suicidară) pot fi și răspunsuri normale la unele evenimente nefericite din viața lui, de exemplu ieșirea dintr-o relație, pierderea animalului de companie.
Ceea ce le face patologice este intensitatea și durata lor în timp după evenimentul în sine. Adolescenții și oamenii în general sunt mai rezilienți decât cred ei că sunt.
