Toți se confruntă cu un set unic de provocări modelate de personalitate, familie, școală, anturaj, religie și cultură. Totuși, anumite probleme psihologice sunt universale în adolescență. Când vă veți confrunta cu slujba grea de părinte de adolescent, înțelegerea tuturor acestor probleme vă va ajuta să decideți când să faceți un pas înapoi și când să mergeți mai departe.
Problemele psihologice ale adolescenților:
- Să se împace cu noul lor aspect fizic,
- Să-și dezvolte o identitate emoțională nouă
- Să rezolve problema diferențelor dintre normele și valorile partenerilor lor și cele ale părinților lor,
- Să stabilească și să își exprime propriile convingeri morale,
- Să-și dezvolte un simț al propriei responsabilități,
- Să-și demonstreze potențialul de a se întreține singuri
În încercarea de a-și găsi identitatea, adolescenții pot încerca mai multe roluri: visătorul, cosmopolitul, cinicul, politicianul, antreprenorul etc. Unii adolescenți par a se descoperi pe sine devreme și în mod direct, altora pare a le trebui mai mult timp și merg pe mai multe drumuri până când își găsesc calea.
Adolescenții trebuie să se separe din punct de vedere emoțional de părinții lor pentru a putea să-și dea seama cine sunt ei și ce doresc să fie. Cu toate acestea, o mare parte din personalitatea lor seamănă cu cea a părinților lor – nu doar pentru că au moștenit genele acestora, ci și pentru că și-au modelat dezvoltarea după aceștia toată viața. Acum ei trebuie să se apere.
Asumarea riscurilor
Adolescenții tind a se vedea pe sine ca fiind invulnerabili. Este dificil să le vorbești adolescenților despre această percepție, deoarece se bazează pe faptul că lor le-a fost întotdeauna bine și așteaptă că întotdeauna le va fi așa. Abordarea logică a situației adeseori nu are niciun efect, adolescenții trăiesc în prezentul de acum și nu în viitorul ipotetic.
Nu toate riscurile sunt dăunătoare
Un adolescent care merge cu bicicleta prin țară sau petrece mai multe ore practicând săriturile cu skateboard-ul dobândește deprinderi, își formează o părere bună despre sine și învață să judece. Greșelile, atâta timp cât nu sunt grave, sunt surse grozave de învățătură.
Asumarea riscurilor – cu toate acestea – are și o latură mai puțin plăcută. Copilul care experimentează cu țigări numai pentru a fi popular probabil va sfârși dependent de nicotină. Consumul de alcool este o formă de asumare a riscului care poate cu ușurință să sfârșească tragic atunci când un copil beat se urcă la volanul unei mașini. Folosirea drogurilor ilegale poate conduce către abuz și dependență atât la adolescenții cu probleme, cât și la cei care provin din familii stabile. Activitatea sexuală este o altă modalitate în care adolescenții tentează soarta.
Provocarea pentru părinți este să îi ajute pe adolescenți să îți asume riscuri într-o manieră controlată. Educația asupra pericolelor și a comportamentelor riscante reprezentate de țigări, alcool, droguri și activitatea sexuală iresponsabilă trebuie să înceapă înainte de adolescență. Este bine că multe școli elementare și gimnaziale predau aceste subiecte, însă părinții trebuie să se implice și ei. Părinții trebuie să găsească multe oportunități de a discuta cu copilul despre valorile familiei și să-l învețe prin exemplu. De asemenea, este înțelept să evitați să vă puneți copilul în situații în care tentațiile ar putea fi prea mari. A permite unui copil în vârstă de 16 ani să stea să lucreze până târziu la ziarul școlar este util și încurajează responsabilitatea. A lăsa un adolescent de 14 ani singur acasă într-un week-end pur și simplu reprezintă o invitație la asumarea riscurilor.
Părinții se întreabă deseori ce ar trebui să le spună adolescenților despre propriul trecut în privința riscurilor asumate – în general droguri și sex - din timpul adolescenței. Există teama ca adolescentul să gândească: „Ei bine, nu pare a-i fi afectat pe mama și tata, de ce să nu încerc și eu?” Bineînțeles, părinții nu trebuie să mărturisească tot copiilor lor, dar a-i minți nu este o soluție. În final, adevărul iese la iveală, iar atunci când un copil află că a fost mințit el pierde încrederea pe care o avea în privința lucrurilor pe care i le spun părinții, nu se va putea baza pe sfaturile lor atunci când chiar va avea nevoie. Într-un fel, mințirea unui copil îl separă pe acesta de cea mai importantă sursă de susținere. Dacă sunteți întrebați de către copil despre un lucru cu care nu vă simțiți confortabil să discutați, pur și simplu, spuneți acest lucru.
