Pagina adolescentului

Adolescentii singuri sunt susceptibili la dependenta de internet?

Dec 23

Singurătatea este o emoție umană universală, complexă și unică pentru fiecare persoană în parte.

Singurătatea îi face pe oameni să se simtă goi, singuri și nedoriți. Oamenii care sunt singuri tânjesc adesea la contactul uman, dar starea lor de spirit face mai dificilă formarea de legături cu alți oameni.

Ce este singurătatea

În timp ce definițiile comune ale singurătății o descriu ca fiind „o stare de singurătate” sau de „a fi singur”, singurătatea este, de fapt, o stare de spirit. 

Singurătatea nu înseamnă neapărat să fii singur. De exemplu, un „boboc” de liceu s-ar putea simți singur, în ciuda faptului că este înconjurat de colegi și alți oameni. Un soldat care își începe cariera militară s-ar putea simți singur după ce a fost trimis într-o țară străină, în ciuda faptului că este înconjurat constant de alți membri ai trupei.

Izolare vs. singurătate

În timp ce cercetările arată în mod clar că singurătatea și izolarea sunt dăunătoare atât pentru sănătatea mintală, cât și pentru sănătatea fizică, a fi singur nu este același lucru cu a fi izolat.

De fapt, sigurătatea are o serie de beneficii importante pentru sănătatea mintală, permițând oamenilor, inclusiv, să se concentreze și să se reîncarce mai bine.

Separarea este marcată de sentimente de izolare, în ciuda dorinței de conexiuni sociale. Este adesea percepută ca o separare involuntară, respingere sau abandon de către alte persoane.

Singurătatea, pe de altă parte, este voluntară. Oamenii cărora le place să-și petreacă timpul singuri continuă să mențină relații sociale pozitive la care se pot întoarce atunci când doresc o conexiune. Ei încă petrec timp cu ceilalți, dar aceste interacțiuni sunt echilibrate cu perioade de timp în care stau singuri.

Singurătatea, un factor de risc pentru dependența de internet

Singurătatea este un factor de risc asociat cu adolescenții care sunt atrași de utilizarea compulsivă a internetului. Riscul utilizării compulsive a crescut în timpul pandemiei de COVID-19: singurătatea a devenit din ce în ce mai răspândită în rândul adolescenților, care petrec perioade din ce în ce mai lungi de timp online.

Un studiu care a investighat utilizarea dăunătoare a internetului de către adolescenți a implicat un total de 1.750 de subiecți finlandezi, care au fost studiați în trei momente: la 16, 17 și 18 ani. 

Utilizarea internetului de către adolescenți este o sabie cu două tăișuri: în timp ce consecințele utilizării moderate sunt pozitive, efectele utilizării compulsive pot fi dăunătoare. 

Utilizarea compulsivă denotă, printre altele, dependența de jocuri sau monitorizarea constantă a like-urilor pe rețelele de socializare și comparațiile cu ceilalți.

„În perioada coronavirusului, singurătatea a crescut semnificativ în rândul adolescenților. Aceștia caută un sentiment de apartenență pe internet. Adolescenții singuri se îndreaptă către internet și riscă să devină dependenți. Dependența de internet le poate agrava și mai mult starea de rău, cum ar fi depresia.”, a spus Katariina Salmela-Aro, profesor la Universitatea din Helsinki și conducător de studiu.

Cine are cel mai mare risc de a se confrunta cu dependența de internet?

Riscul de a fi atras de utilizarea internetului într-un mod dăunător a fost cel mai mare în rândul adolescenților de 16 ani, fenomenul fiind mai frecvent în rândul băieților. Pentru unii dintre aceștia, problema persistă până la vârsta adultă, dar pentru alții se atenuează odată cu trecere anilor. 

Reducerea dependenței de internet este adesea asociată cu dezvoltarea adolescenților, unde autoreglementarea și controlul lor se îmbunătățesc, creierul lor se adaptează și sarcinile legate de educație le direcționează atenția.

„Este liniștitor să știi că utilizarea excesivă a internetului este adaptativă și se schimbă adesea la sfârșitul adolescenței și în timpul tranziției către vârsta adultă. În consecință, ar trebui să se acorde atenție problemei atât la școală, cât și acasă. Abordarea singurătății servește și ea ca un canal semnificativ pentru prevenirea dependenței internetului.”,  menționează Salmela-Aro, unul dintre cercetătorii studiului.

În cadrul studiului s-a constatat că atmosfera de acasă și stilul de parenting sunt, de asemenea, factori esențiali în contextul dependenței de internet. Copiii cu părinți distanți au un risc mai mare de a folosi internetul în mod abuziv. Dacă părinții nu sunt foarte interesați de viața adolescenților lor, aceștia din urmă pot avea dificultăți în trasarea limitelor în privința acțiunile lor.

Dependența de internet și depresia ar putea merge mânâ în mână

În cazul participanților la studiu, utilizarea compulsivă a internetului a fost corelată cu depresia. Depresia a prezis dependența de internet, în timp ce utilizarea excesivă a internetului a crescut și mai mult simptomele depresive.

În plus, dependența de internet a prezis rezultate școlare mai slabe. Utilizarea în exces a internetului poate consuma mult timp care poate perturba ritmul de somn și odihna adolescenților.

Drept urmare, timpul alocat sarcinilor de la școală este mai redus, iar efortul și performanța academică sunt mai slabe.

Alte efecte ale singurtătății asupra sănătății

Singurătatea are o gamă largă de efecte negative atât asupra sănătății fizice, cât și asupra sănătății mintale, inclusiv:

  • abuz de alcool și droguri;
  • funcție alterată creierului;
  • progresia bolii Alzheimer;
  • comportament antisocial;
  • boli cardiovasculare și accident vascular cerebral;
  • scăderea capacității de memorare și concetrare;
  • depresie și suicid;
  • niveluri crescute de stres;
  • izolare socială și abilitățile sociale slabe;
  • introversia (orientarea personală asupra sinelui);
  • incapacitatea de a lua decizii bune.

Acestea nu sunt singurele domenii în care singurătatea poate afecta viața unui individ. Adulții singuri fac mai puțină mișcare decât cei care nu sunt singuri. Dieta lor este mai bogată în grăsimi, somnul lor este mai puțin eficient și se confruntă cu un nivel mai mare de oboseală în timpul zilei. Singurătatea te predispune, totodată, la îmbătrânire prematură.

Cum să combați singurătatea?

Statisticile sugerează că singurătatea devine din ce în ce mai răspândită, în special în rândul generațiile mai tinere, însă singurătatea poate fi depășită. Este nevoie de un efort conștient pentru a face o schimbare. Pe termen lung, a face o schimbare te poate face mai fericit, mai sănătos și îți poate permite să-i influențezi pe ceilalți din jurul tău într-un mod pozitiv.

Experții consideră că nu cantitatea de interacțiune socială este cea care combate singurătatea, ci calitatea acesteia. A avea câțiva prieteni apropiați este suficient pentru a îndepărta singurătatea și pentru a reduce consecințele negative ale singurătății asupra sănătății. Cercetările sugerează că experiența contactului real față în față cu prietenii ajută la creșterea sentimentului de bine.

Iată câteva modalități de a preveni singurătatea:

  • Ia în considerare serviciul în folosul comunității sau o altă activitate care îți place! Aceste situații prezintă mari oportunități de a întâlni oameni și de a lega noi prietenii și de a  interacționa cu cei din jur.
  • Fii încrezător! Oamenii singuri se așteaptă adesea să fie respinși. Încearcă în schimb, să te concentrezi pe gânduri și atitudini pozitive în relațiile tale cu ceilalți.
  • Concentrează-te pe dezvoltarea relațiilor de calitate! Caută oameni care împărtășesc atitudini, interese și valori similare cu ale tale, cu care ai cât mai multe puncte în comun.
  • Acceptă-ți această starea de spirit! Recunoaște că singurătatea este un semn că ceva trebuie să se modifice. Nu te aștepta ca lucrurile să se schimbe peste noapte, dar poți începe să faci pași mici care te vor ajuta să îți reduci sentimentul de singurătate și să construiești relații care să îți susțină starea de bine.
  • Înțelege efectele singurătății asupra vieții tale. Dacă te confrunți cu unule dintre simptomele singurătății care îți afectează modul în care te simți, fă un efort conștient pentru a le combate.
  • Alătură-te unui grup sau creează unul! Poți lua în considerare un curs sau orice nouă activitate, alăturându-te unui grup de oameni cu interese similare.
  • Consolidează relațiile actuale! Construirea de noi conexiuni este importantă, dar îmbunătățirea relațiilor existente poate fi, de asemenea, o modalitate excelentă de a combate singurătatea. Înceracă să suni un prieten sau un membru al familiei cu care nu ai vorbit de ceva timp.
  • Vorbește cu cineva în care poți avea încredere! Este important să iei legătura cu cineva din viața ta pentru a discuta ceea ce simți. Această persoană poate fi o cunoștință, un prieten,  un membru al familiei, dar ai putea lua în considerare șialte opțiuni, precum medicul tău sau un terapeut. Terapia online poate fi, totodată, o opțiune excelentă, deoarece îți permite să contactezi un terapeut la distanță. 

sursa

Vâzut 1001 ori