Știri din domeniul medicinii școlare

Crește numărul copiilor infectați: Tulpina Delta este mai contagioasă

Sep 16

Tot mai mulţi copii se îmbolnăvesc de COVID. Medicii afirmă că de vină ar fi tulpina Delta, care este mult mai contagioasă. Datele sunt confirmate şi de statisticile Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică.

Acestea arată că, timp de o săptămână, numărul minorilor infectați a crescut cu 30 la sută. Medicii afirmă că, până la apariţia tulpinii Delta, majoritatea copiilor făceau o formă uşoară de boală, spre deosebire de acum, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

"Copiii prezintă aşa simptome ca febră înaltă, care durează până la zece zile, tuse, dispnee, greaţă, vome, dereglări de scaun. Aceste simptome nu erau caracteristice în valul trecut de COVID-19",  a informat Irina Grișina, medic de familie.

Deşi este abia la început, cel de-al patrulea val de COVID nu se manifestă doar printr-o mare contagiozitate, dar lasă şi urme mult mai grave în rândurile copiilor.

"Dacă este o formă uşoară se tratează în zece zile, dacă este o formă medie, gravă se tratează pe o durată mai lungă. Dar, consecinţele în forme grave rămân a fi simţite, aceştia se tratează luni de zile. Mai des este afectat sistemul gastric sau sistemul nervos. Dereglarea atenţiei, memoriei, copilul nu se poate concentra", a precizat Irina Grișina.

virus covid-19La cei mici, nu există diferenţe clare între simptomele unei viroze şi cele ale infecţiei COVID-19, spun medicii. Astfel, la primele semne de boală, aceştia recomandă consultarea unui specialist.

"În primele zile când apar semne clinice de infecţie respiratorie, ar fi bine să se adreseze la medicul de familie, pentru ca aceşti copilaşi să fie testaţi printr-un test rapid, antigen SARS-CoV-2 COVID-19", a sugerat Nicoleta Artin, șeful secției de medici de familie.

Părinții spun că se adresează imediat la medic, pentru a nu pune în pericol viaţa copilului.

"Cel mai bine de consultat un medic profesionalist, care să îţi poată da nişte analize ca să depistezi la timp, ce anume se întâmplă."

"Dacă se înăduşă, febră, ori să fie viroză simplă sau COVID, ne adresăm la medicul de familie."

"Până când noi nu ştim care este diferenţa. Dar, când am văzut că nu se simte bine, noi ne-am adresat la medicul de familie."

Potrivit Agenţiei Naţionale de Sănătate Publică, de la începutul pandemiei au fost înregistrate peste 900 de cazuri de COVID la copii de până la un an. Alte aproximativ două mii şase sute de cazuri s-au depistat la copiii de până la cinci ani.

Totodată, aproape 3.000 de copii cu vârste între 5 şi 9 ani au făcut COVID până acum, la fel ca şi peste 12.000 de adolescenţi. 4 minori au decedat în urma complicațiilor provocate de COVID-19, în Moldova.

sursa

Vâzut 66 ori

Lăsați un comentariu

Asigurați-vă că introduceți toate informațiile necesare, indicate de un asterisc (*)