Varicela

Varicela este cauzată de virusul varicelo-zosterian (VZV), un tip de virus herpetic responsabil și de îmbolnavirea de zona-zoster la adulți. După ce o persoană se imbolnăvește de varicelă, virusul se cantonează în organism, rămâne în stare latentă, dar se poate reactiva în anumite condiții și poate determina apariția Zonei Zoster.

Varicela se manifestă ca erupție cutanată sub formă de vezicule. Erupția apare inițial pe piept, spate și față, apoi se răspândește pe întreg corpul, provocând 250-500 de vezicule însoțite de prurit (mâncărime).

În general, varicela nu este o afecțiune gravă, severitatea variind de la o persoană la alta. Varicela este mult mai severă și cauzează complicații la femeile gravide, la nou-născuți, la copiii cu vârsta peste 15 ani și la persoanele care au sistemul imunitar slăbit.

Varicela apare pe tot parcursul anului, însă se întâlnește mai frecvent iarna și primăvara. Vaccinarea este cea mai bună modalitate de prevenție.

Cum se transmite varicela

Virusul varicelo-zosterian se răspândește cu ușurință de la persoanele care au varicelă la cele care nu au avut boala sau care nu au fost vaccinate. Virusul se răspândește în special prin atingere sau prin inspirarea particulelor de virus din veziculele și, posibil, prin picăturile mici care persistă în aer după ce persoanele infectate respiră sau vorbesc.

Virusul varicelo-zosterian provoacă și zona zoster. Reactivările virusului latent apar după mai multe decade, sub forma zonei-zoster, erupție herpetiformă pe teritoriul cutanat inervat de un ganglion senzitiv, în care există virusul latent.  Varicela poate fi transmisă de la persoanele cu zona zoster persoanelor care nu au avut varicelă sau care nu sunt vaccinate. Se poate întampla când persoana atinge sau inspiră virusul din veziculele specifice zonei zoster.

Persoana cu varicelă poate transmite boala în interval de 1-2 zile înainte de apariția erupției și rămâne contagioasă până când toate veziculele au format cruste (de obicei 5-7 zile).

Persoanele vaccinate care fac varicelă pot să dezvolte vezicule care nu formează cruste – aceste persoane sunt contagioase până când nu mai apar noi vezicule (daca trec 24 de ore și nu apar noi vezicule, persoana nu mai poate transmite virusul).

Pentru ca o persoană să dezvolte varicelă durează în jur de aproximativ 2 săptămâni (10-21 de zile) de la contactul cu o persoană cu varicelă sau zona zoster.

În majoritatea cazurilor, o singură imbolnăvire asigură imunitate pe viață. Totuși, există cazuri când persoanele s-au îmbolnavit repetat, dar nu este o situație frecventă.

Factori de risc

varicela

Persoanele care nu au făcut boala sau cele care nu sunt vaccinate împotriva varicelei prezintă un risc crescut de a face varicela dacă:

  • Locuiesc cu o persoană care are varicelă;
  • Învață sau se joacă mai mult de o oră în preajma unei persoane cu varicelă;
  • Împart o cameră la o tabără de odihnă, cantonament sau cămin cu o persoană care mai târziu va face varicelă sau sunt instruiți, ghidați de un specialist, care va face varicelă;
  • Au un sistem imun deficitar;
  • Au semnele și simptomele în funcție de fazele varicelei.

Primele semne ale varicelei sunt:

  • Febra între 38,0 - 39,4 °C;
  • Indispoziția;
  • Oboseala;
  • Starea de rău;
  • Apetitul scăzut sau pierderea poftei de mâncare;
  • Durerile de cap (cefalee);
  • Inflamația gâtului.

Diagnosticul varicelei

De obicei, varicela poate fi diagnosticată pe baza istoricului medical și a erupției cutanate, prin realizarea unui examen fizic. În unele cazuri, la copiii fără alte probleme de sănătate este suficientă descrierea erupției cutanate la telefon medicului de familie.
Testele virale pot determina dacă o persoană are imunitate (anticorpi) împotriva varicelei.

Varicela la copii vs. varicela la adulți

Varicela este mai des întâlnită la copii decât la adulți. În general, copiii fac forme mai ușoare decât adulții. La adulți, varicela poate fi însoțită de complicații și manifestări precum febra mare, durerea de cap și starea generală de rău.  

Complicațiile varicelei

Complicații pot să apară, însă nu sunt frecvente la persoanele sănătoase care fac boala.
Persoanele care ar putea să facă o formă severă a varicelei și care prezintă risc crescut de complicații sunt: Sugarii, Adolescenții, Adulții, Femeile însărcinate, Persoanele imunodeprimate din cauza unor afecțiuni sau tratamente.

Complicațiile severe ale varicelei pot să includă:

  • Infecții bacteriene ale pielii și țesuturilor moi la copii, precum infecțiile cu streptococul de grupa A;
  • Pneumonie;
  • Infecția sau inflamația creierului (encefalită, ataxie cerebeloasă);
  • Hemoragie;
  • Infecția sângelui (septicemie);
  • Deshidratare.

Unele persoane, care fac complicații severe ale varicelei, au nevoie de spitalizare.
Varicela poate provoca, de asemenea, deces. Unele decese din cauza varicelei continuă să se producă la copiii și adultii sănătoși, dar nevaccinați. În cazul multor adulți sănătoși, care au decedat în urma îmbolnăvirii cu varicelă, infecția a fost transmisă de copiii lor nevaccinați.

Cand trebuie să mergi la medic

  • Dacă persoana a fost expusă la varicelă și nu a făcut niciodată varicelă și nu este vaccinată împotriva varicelei;
  • Are sistem imun deprimat provocat de o boală sau de medicamente;
  • Persoana cu HIV/SIDA sau cancer;
  • Persoana care a suferit un transplant;
  • Persoana aflată sub tratament chimioterapeutic, cu medicamente imunosupresoare sau utilizare îndelungată a steroizilor.

Unele persoane pot face o formă severă de varicelă.

Mergeți imediat la medic dacă:

  • elevul se află la risc să dezvolte complicații severe
  • Are peste 12 ani;
  • Are sistem imunitar deprimat;
  • Dezvoltă următoarele simptome:

    • Febra durează peste 4 zile;

    • Febra este mai mare de 38.9°C;

    • Anumită zonă cu erupție sau o anumită zonă a corpului devine foarte roșie, caldă, dureroasă sau începe să prezinte scurgeri de puroi - aceste simptome pot indica o infecție bacteriană;

    • Stare generală de rău;

    • Dificultate la trezire sau confuzie; Dificultate la mers;

    • Redoare de ceafă;

    • Vărsături frecvente;

    • Dificultate în respirație;

    • Tusă severă;

    • Durere abdominală severă;

    • Erupție cu sângerare sau echimoze (rash hemoragic).

Tratamentul prescris de medic

Medicul vă va prezenta cele mai bune variante de tratament. Medicamentele antivirale sunt recomandate persoanelor cu varicelă care sunt susceptibile să facă o formă severă:

  • Persoanele sănătoase peste 12 ani;
  • Persoanele cu boală de piele sau pulmonară, cornice;
  • Persoanele care fac tratament cu steroizi.

Aciclovir, un medicament antiviral, este tratamentul standard pentru varicelă. Medicamentul este cel mai eficient dacă este administrat în primele 24 de ore de la declanșarea erupției. Alte medicamente antivirale sunt valaciclovir si famciclovir.

Tratamentul la domiciliu

varicela

Există câteva metode pe care le puteți aplica pentru ameliorarea simptomelor și prevenirea infecțiilor cutanate:

  • Loțiunile care conțin calamină sau băile cu fulgi de ovăz pot contribui la atenuarea pruritului;
  • Păstrarea unghiilor tăiate scurt pot preveni infecțiile cutanate provocate de scărpinare;
  • În cazul în care copilul nu se poate abține să se scarpine, se recomandă folosirea mănușilor, mai ales noaptea;
  • Folosirea acetaminophen-ului, pentru a reduce febra. Nu se recomandă folosirea aspirinei sau a produselor care conțin aspirină. Folosirea aspirinei la copiii cu varicelă a fost asociată cu apariția sindromului Reye, o boală severă, care afectează ficatul și creierul și poate provoca decesul.

Regim alimentar pentru varicelă

Copiii cu varicelă se pot confrunta cu lipsa poftei de mâncare. Alimentația echilibrată, din care fac parte fructele și legumele, este necesară pentru recuperare. De asemenea, hidratarea corespunzatoare este importantă pentru ameliorarea simptomelor varicelei.
În cazul în care erupțiile sunt prezente și la nivelul gurii, hrana este bine să fie rece și păsată, moale. În această situație, trebuie evitate produsele acide sau sărate cum sunt sucul de portocale sau covrigii.

Prevenirea varicelei

Cea mai bună metoda de prevenție împotriva varicelei este vaccinarea.
Vaccinul este foarte sigur și eficient în prevenirea bolii. Majoritatea persoanelor vaccinate nu vor mai face varicelă. Dacă o persoană vaccinată face varicelă, forma bolii este ușoară – cu câteva pete roșii sau vezicule și cu febră ușoară sau deloc.

Vaccinul împotriva varicelei previne aproape majoritatea formelor severe ale bolii.