Știri din domeniul medicinii școlare

Tot mai mulți minori, victime ale violenței sexuale. Ce spun psihologii

Oct 07

Abuzul sexual asupra copiilor este una dintre cele mai grave și răspândite forme de violență asupra minorilor în R. Moldova.

Potrivit datelor Inspectoratului General al Poliției, în 2023, aproape 400 de copii au fost victime ale violenței sexuale.

Specialiștii subliniază că este necesar să fie acordat imediat sprijinul necesar acestor victime și îndeamnă părinții să fie vigilenți la semnalele comportamentale ale copiilor lor, transmite Știri.md cu referire la Radiomoldova.md.

Izolarea, depresia, tulburările de somn și semnele fizice de violență sunt primele simptome ale unui copil abuzat sexual, a relatat psihologul Valentina Oanța de la Centrul de asistență psihosocială a copilului și familiei AMICUL.

Ea a precizat că, în primele șase luni ale anului, instituția a oferit sprijin pentru 20 de copii, victime ale acestui tip de abuz. Valentina Oanța a subliniat că, dacă aceștia nu vor fi ajutați la timp, ar putea să se izoleze, să recurgă la autovătămare sau chiar la suicid.

„Violența sexuală asupra copiilor, simptomele, este forma cea mai greu de recunoscut ce ține de violența împotriva copiilor. Uneori, copiii care au fost abuzați sexual prezintă aspect clar și spontan, au comportamente nespecifice, dar se vede. Este și al doilea tip. Posibil ca unii copii să nu prezinte modificări de comportament, până când acești copii nu pot fi descoperiți de alte persoane care au fost martori la abuz, sunt simptome fizice”, spune psihologul.

Adresarea imediată la un medic este primul pas pe care părinții ar trebui să-l facă după ce au aflat despre un abuz sexual, a subliniat Valentina Oanța.

De asemenea, pentru prevenirea acestor acțiuni, intervenția unui psiholog este esențială și un rol foarte important îl are comunicarea și educația sexuală.

„Educația sexuală este esențială pentru prevenirea și combaterea abuzurilor sexuale asupra copiilor, deoarece trăim acum timpuri când nu dar lucrătorii medicali sunt primii specialiști care oferă consiliere copiilor. Sunt și al doilea tip de specialiști, care sunt din sistemul educațional, unde sunt programe incluse, etc. Părinții trebuie să le explice că nimeni nu are voie să pună mâna pe zonele intime, în cine am încredere, cui pot să îi spun, ce relație are cu părinții”, mai spune Valentina Oanța.

Potrivit unui raport al Inspectoratului General al Poliției (IGP), pe parcursul anului trecut, în R. Moldova au fost înregistrate 535 de infracțiuni cu caracter sexual.

Din totalul de cazuri consemnate de oameni legii, în 375 dintre ele erau vizați minori.

Alte 73 se refereau la pornografia infantilă. De asemenea, pe parcursul anului 2023, IGP a întocmit 73 de dosare penale pentru abuz sexual față de minori.

sursa

Vâzut 83 ori